Ce faci cu uleiul de la Sfântul Maslu?
Uleiul de la Sfântul Maslu, sfințit prin rugăciunile preoților cu invocarea Sfântului Duh, nu e un ulei obișnuit — Pr. Prof. Ene Braniște arată că el „are puterea de a curăți sufletul și de a tămădui trupul", iar întrebuințarea lui principală reiese direct din rugăciunile Tainei: ungerea bolnavilor cu credință.
Ai fost vreodată la Sfântul Maslu, ai dus sticluța de ulei, ai adus-o înapoi acasă… și ai rămas cu întrebarea: „Bun, și acum ce fac cu ea?"
Unii o pun pe un raft „la evlavii", alții o uită în dulap, alții o tratează ca pe orice ulei: „Hai să mai prăjim niște cartofi, să nu se strice…" Pare o exagerare, dar se întâmplă. Și nu din răutate — din neștiință. Problema e că neștiința, în viața duhovnicească, nu e inocentă: dacă nu știi ce ai primit, nu poți folosi ce ai primit.
Ce se întâmplă cu uleiul în timpul Tainei Maslului La Sfântul Maslu, preoții nu doar „binecuvântează" uleiul ca pe o pâine de acasă. Ei rostesc de șapte ori rugăciunea de sfințire a untdelemnului, chemând harul Sfântului Duh să coboare asupra lui: „Doamne, Care cu mila și cu îndurările Tale, tămăduiești zdrobirile sufletelor și ale trupurilor noastre, Însuți, Stăpâne, sfințește untdelemnul acesta…"
Apoi, la fiecare ungere, preotul zice: „Părinte Sfinte, Doctorul sufletelor și al trupurilor… tămăduiește și pe robul Tău acesta (N) de neputința trupească și sufletească ce l-a cuprins…"
Părintele Profesor Ene Braniște, unul dintre cei mai importanți liturgiști ortodocși români, explică limpede:
„Untdelemnul de la Maslu, fiind binecuvântat de preoți cu invocarea lui Dumnezeu, este sfânt, plin de darul dumnezeiesc al Sfântului Duh, ca și apa Botezului. El are puterea de a curăți sufletul, prin iertarea păcatelor, și de a tămădui trupul, prin izgonirea bolilor, împărtășind mila și îndurarea lui Dumnezeu."
Adică nu mai e „doar ulei." A devenit semn văzut al unei lucrări nevăzute a lui Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor.
De ce nu-l folosim oricum Pentru că este sfințit, nu poate fi folosit la întâmplare. Nu-l turnăm în tigaie, nu prăjim chiftele cu el, nu-l dăm la animale, nu-l amestecăm cu alt ulei de gătit. Ar fi ca și cum ai lua apa de la Botez să speli pe jos: harul nu se „pierde" prin atingerea cu ceva necurat, dar tu arăți că nu mai vezi diferența dintre lucru obișnuit și lucru sfințit.
Această distincție e fundamentală în teologia ortodoxă: ceea ce a fost sfințit — adică pus deoparte pentru Dumnezeu — nu se mai întoarce la uzul profan. Așa cum antimisul nu e o simplă cârpă, așa cum apa sfințită nu e apă de spălat, uleiul de la Maslu nu e ulei de gătit. El are o destinație precisă: vindecarea.
Un articol din Ziarul Lumina subliniază: „Rezultă clar că uleiul sfințit în cadrul Tainei Sfântului Maslu se utilizează absolut prin ungere. Singura excepție care se acceptă este aceea că, dacă avem prea mult ulei sfințit, îl întrebuințăm la candelă în biserică sau în casele credincioșilor."
Cele trei căi cuviincioase de folosire 1. Ungerea — întrebuințarea principală
Uleiul se folosește, în primul rând, prin ungere. Aceasta reiese direct din rugăciunile Tainei: „Întocmește-l spre tămăduirea celor care se ung din el". Îl pui pe frunte, pe mâini, pe locul bolnav, făcând semnul Sfintei Cruci și zicând rugăciunea: „Părinte Sfinte, Doctorul sufletelor și al trupurilor, tămăduiește și pe robul Tău acesta…"
Nu tu vindeci. Tu doar Îi deschizi lui Hristos o ușă în durerea aceea concretă. Sfântul Apostol Iacov scrie: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav, și-l va ridica pe el Domnul, și de va fi făcut păcate se vor ierta lui" (Iacov 5, 14-15).
Observă: „rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav" — nu uleiul în sine. Uleiul e materia Tainei, dar puterea vine de la Dumnezeu, prin credința cu care-l folosești. Pr. Braniște însuși precizează: „Deși untdelemnul are în el o putere terapeutică datorită harului pogorât în el, el nu devine prin acest fapt o materie capabilă să vindece prin sine însăși și numai ea singură."
2. Candela — rugăciunea care arde fără cuvinte
A doua cale: uleiul se poate pune în candelă, să ardă înaintea icoanei. Simeon al Tesalonicului, unul dintre marii liturgiști bizantini, confirmă această practică.
Lumina aceea mică devine un fel de rugăciune care arde fără cuvinte în casa ta, amintind că harul vindecător al Maslului continuă să lucreze în taină. E frumos și terapeutic, în sensul cel mai profund: în loc să stea în dulap, uleiul sfințit arde înaintea lui Dumnezeu, făcând din casa ta o prelungire a Bisericii.
3. Pâinișoarele — obiceiul de evlavie din Bucovina
A treia cale e mai puțin cunoscută și e legată de un obicei regional. Pr. Braniște menționează: „Pe alocuri este obiceiul ca din făina și din untdelemnul binecuvântat la Maslu să se facă pâinișoare din care se dă bolnavului să mănânce". Obiceiul e confirmat și de alte surse: „Acasă să facă mici turtițe din făină și ulei sfințit, pe care să le mănânce bolnavii în loc de anafură".
Trebuie spus clar: există o discuție teologică vie despre statutul făinii de la Maslu. Unii liturgiști subliniază că „prin Taina Sfântului Maslu se sfințește doar uleiul", nu și făina. Pr. Braniște menționează pâinișoarele ca obicei de evlavie regional, nu ca poruncă liturgică. Dacă alegi să faci turtițe, fă-le cu credință și cu sfatul duhovnicului, nu ca pe un „truc" — ci ca pe o mângâiere pentru cel bolnav.
Uleiul nu vindecă singur — Dumnezeu vindecă Un adevăr pe care mulți îl uită: uleiul de la Maslu nu e un medicament care funcționează „automat." Nu-l ungi pe bolnav ca pe o cremă și aștepți rezultate. Vindecarea vine de la Dumnezeu, prin credință, prin rugăciune, prin starea duhovnicească a celui care se unge.
Pr. Braniște subliniază: „Sfântul Apostol Iacov cere preoților «să se roage pentru cel bolnav, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului», precizând că «rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica». Rugăciunea Bisericii este așadar fundamentală, dar și starea duhovnicească a bolnavului uns cu untdelemn sfințit."
Ce nu facem cu uleiul sfințit Ca să fie limpede:
Nu-l turnăm în tigaie, nu gătim cu el.
Nu-l dăm la animale.
Nu-l amestecăm cu ulei nesfinţit la întâmplare.
Nu-l aruncăm la gunoi. Dacă se strică (se îngroașă, miroase rânced), se duce la biserică sau se toarnă într-un loc curat, departe de unde se calcă — la fel ca orice lucru sfințit care nu mai poate fi folosit.
Un gest mic, dar real Nu prăjești cartofi în uleiul de la Maslu, nu-l risipești, dar nici nu-l ții ca pe un suvenir religios uitat în dulap. Îl lași să-și facă lucrarea pentru care a fost sfințit: vindecare, iertare, întărire. Harul care a coborât în biserică la Taina Sfântului Maslu poate continua să coboare în casa ta — prin câteva picături de untdelemn, printr-o ungere făcută cu credință, printr-o candelă aprinsă la capul bolnavului.
Poate că, data viitoare când vei aduce acasă sticluța aceea mică, nu o vei pune „undeva, să fie", ci o vei așeza la icoană și vei spune: „Doamne, arată-mi Tu cum să o folosesc pentru vindecarea sufletului și a trupului celor din casa mea."
Tu, până acum, cum ai folosit uleiul de la Sfântul Maslu: mai mult ca obiect de evlavie de pus pe raft, mai mult pentru ungere și candelă, sau l-ai tratat ca pe un ulei obișnuit, din neștiință?