De ce unge preotul pereții cu untdelemn la sfeștanie?
Sfeștania nu este o curățenie spirituală de sezon, ci așezarea casei sub semnul și paza lui Hristos — prin stropire cu agheasmă, ungere cu untdelemn sfințit în semnul Crucii pe pereți și rugăciune stăruitoare a preotului. Crucea de ulei trasată pe perete nu este o pată decorativă, ci o pecete vie care consacră fiecare cameră ca loc al lui Dumnezeu.
Când simțim că lucrurile merg prost, că ne certăm din senin sau somnul nu ne mai odihnește, chemăm preotul să sfințească locuința. Lumea modernă a împrumutat o vorbă care sună bine, dar care golește taina de sens: „facem sfeștanie ca să curățăm energiile negative." Parcă am chema o firmă de curățenie nevăzută, care să dea cu aspiratorul spiritual prin camere, ca apoi să trăim exact la fel.
Biserica însă nu lucrează cu vibrații impersonale sau cu magie. Lucrează exclusiv cu iubirea vindecătoare a lui Dumnezeu. Iar sfeștania nu este o igienizare de primăvară, ci o așezare a casei sub paza unui Stăpân nou.
Ce face, concret, preotul la sfeștanie Sfeștania este denumirea populară pentru slujba Aghiasmei mici — Sfințirea cea mică a apei. Rânduiala ei cuprinde mai multe momente:
Sfințirea apei — preotul rostește rugăciunile de sfințire a apei, însoțite de cădire cu tămâie
Stropirea casei — cu busuioc înmuiat în agheasmă, preotul stropește toți pereții, toate camerele, toate colțurile, zicând: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, prin stropirea cu această apă sfințită să se depărteze toată lucrarea diavolească cea vicleană"
Ungerea cu untdelemn sfințit — preotul ia un bețișor înfășurat cu vată, îl înmoaie în untdelemnul sfințit și însemnează pereții tuturor camerelor cu semnul Sfintei Cruci, zicând: „Se binecuvântează casa aceasta, prin ungerea cu acest untdelemn sfințit, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin."
Ectenia stăruitoare — rugăciunile finale pentru sănătatea, pacea și binecuvântarea celor ce locuiesc în casă
Dacă ai fost atent la slujbă, ai văzut că momentul ungerii trece repede, aproape discret. Dar în el se concentrează toată greutatea duhovnicească a acelei zile.
Untdelemnul nu este ales întâmplător. El este materia prin care, de la începuturile Bisericii, se transmite lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânt. La Botez, pruncul este uns cu untdelemn sfințit pe toate simțurile înainte de intrarea în apă — un gest de alungare a oricărei lucrări potrivnice și de consacrare a trupului ca locaș al Duhului.
Același principiu se aplică acum locuinței tale. Sfințirea casei noi este ca un botez pentru spațiu, „un fel de încreștinare a casei, a locului, a spațiului în care urmează a locui cineva". Exact cum la Botez omul este uns pe toate simțurile, tot așa, prin ungerea cu untdelemn, fiecare cameră primește o pecete: ea aparține acum lui Hristos.
Iar semnul în care se face ungerea — Crucea — nu este decorativ. Sfinții Părinți ne învață că Sfânta Cruce are putere reală de alungare a oricărei lucrări rele. Când preotul trasează Crucea pe peretele dormitorului tău, al bucătăriei, al holului, el ridică, în fapt, niște granițe pe care întunericul nu le mai poate trece fără a da nas în nas cu Hristos.
În acea clipă, holul în care intri obosit de la muncă, bucătăria în care te macină facturile și dormitorul în care ai plâns de atâtea ori se transformă, în taină. Ele devin un altar extins. Locuința ta nu mai este o simplă cutie de beton, ci un loc pus sub sigiliu.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune limpede: „Fiindcă familia este o mică Biserică." Iar sfeștania exact asta face: mută sfințenia de pe Sfânta Masă direct în mijlocul sufrageriei tale.
Mântuitorul Hristos a zis la ușa lui Zaheu: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia." (Luca 19, 9) Același Hristos intră, prin sfințire, ca un Oaspete care nu mai vrea să plece. El stă la masă cu tine, aude când oftatul tău e prea greu și veghează noaptea somnul celor mici.
Acesta este momentul de trezire a inimii: când înțelegi că sfeștania nu este pentru a-ți aduce „noroc la bani", ci pentru a-ți transforma casa într-o fortăreață a păcii. Crucea aceea de ulei de pe perete, pe care poate o ștergi la următoarea zugrăveală, lucrează neîncetat. Ea ține casa în picioare, chiar și atunci când tu simți că te prăbușești sub greutatea zilei.
Sfeștania periodică are tocmai rolul de a resfinți spațiul. Printr-un termen liturgic precis, „prin săvârșirea periodică a sfeștaniei se resfințesc locul, casa și toate lucrurile din ea, după un timp în care inevitabilele noastre păcate și fapte mai puțin cuviincioase au întinat casa."
Harul nu locuiește singur și nu rămâne fără participarea noastră. Sfântul Paisie Aghioritul ne atrage atenția că, dacă după sfințire ne întoarcem la aceleași înjurături, la aceleași judecăți și la aceeași răceală între noi, alungăm noi înșine Pacea care tocmai a intrat. Harul nu stă cu forța acolo unde dragostea a fost dată afară pe ușă.
De aceea, cei care doresc să facă sfințirea casei sunt îndemnați să postească câteva zile, să se spovedească și să se împărtășească înainte de slujbă — „pentru ca în casa nou sfințită să intre și ei curățiți de tot păcatul și de toată răutatea." Nu are rost să sfințești pereții dacă sufletele care trăiesc între ei rămân neatinse.
Acele mici semne de pe pereți ne sunt lăsate și ca o aducere-aminte tăcută. O chemare la o altfel de viață.
Când te uiți diseară spre colțul camerei în care ai fost binecuvântat, rămâne o singură întrebare, așezată curat în fața inimii: oare în casa ta, pusă sub sigiliul lui Dumnezeu, se mai aude zgomotul asurzitor al lumii — sau se simte deja liniștea caldă a unei mici biserici?