La Botez, preotul te-a uns peste tot. Știi de ce?
La Mirungere, preotul unge pruncul cu Sfântul Mir pe frunte, pe ochi, pe urechi, pe gură, pe piept, pe spate, pe mâini și pe picioare — nu ca gest „simbolic", ci pentru că Duhul Sfânt pecetluiește fiecare simț prin care omul se va deschide lumii, transformând trupul însuși în loc al harului.
Dacă ai fost la un botez de aproape, ai văzut poate momentul acela „ciudat" pentru ochiul modern: după ce scoate pruncul din apă, preotul îl unge cu Sfântul Mir pe frunte, pe ochi, pe urechi, pe gură, pe piept, pe spate, pe mâini, pe picioare. Ungerile sunt multe, insistente, și fiecare însoțită de aceeași formulă: „Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin."
De ce atâta „insistență"? De ce nu doar un strop simbolic „ca să fie"?
Ce este Mirungerea — și de ce nu e „bonus" la Botez Mulți creștini confundă Mirungerea cu Botezul, ca și cum ar fi un singur lucru. Nu e. Sunt două Taine distincte, săvârșite una după alta, dar fiecare cu lucrarea ei proprie. Botezul este moartea omului vechi și nașterea în Hristos — „ne-am îngropat cu El, în moarte, prin Botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți… așa și noi să umblăm în înnoirea vieții" (Romani 6, 4). Mirungerea este Pogorârea Duhului Sfânt asupra celui nou-botezat — o „Cincizecime personală", cum o numește Pr. Dumitru Stăniloae.
La Botez te naști. La Mirungere primești „echipamentul" pentru viață. Unul fără celălalt e incomplet: fără Botez nu ești născut în Hristos; fără Mirungere nu ai pecetea Duhului care te întărește, te luminează și te apără.
Ce înseamnă fiecare ungere Biserica explică limpede semnificația fiecărei ungeri cu Sfântul Mir:
La frunte — pentru sfințirea minții și a gândurilor. Mintea omului, după cădere, e locul în care se nasc gândurile cele mai luminoase, dar și cele mai întunecate. Pecetea de pe frunte spune: „Mintea ta a fost făcută să gândească în lumina lui Dumnezeu."
La ochi — pentru sfințirea vederii. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune: „ca să privim lumea cu ochi curați și să vedem în creație pe Cel ce a făcut-o." Ochii nu sunt doar organe — sunt porți ale sufletului.
La nări — Sfântul Chiril explică: „ca acestea să nu se deschidă mirosurilor ispititoare la rău." Pare ciudat — dar gândiți-vă câte ispite intră prin atracția simțurilor, prin ceea ce te „atrage" fără să-ți dai seama.
La urechi — „ca să dobândiți urechi în stare să audă tainele dumnezeiești." Urechile pecetluite cu Mir sunt chemate să audă Cuvântul lui Dumnezeu mai clar decât zgomotul lumii.
La gură — pentru sfințirea cuvântului. Gura care a fost pecetluită cu Mir a fost făcută să rostească adevărul, binecuvântarea, rugăciunea — nu bârfa, minciuna, blestemul.
La piept și pe spate — „ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului, după ce ați îmbrăcat platoșa dreptății", spune Sfântul Chiril. Pieptul = inima, dorințele. Spatele = puterea de a duce crucea.
La mâini — „ca să fiți gata oricând să săvârșiți binele." Mâinile pecetluite sunt mâini de slujire, nu de lovire.
La picioare — „ca să alergați spre ajutorarea celor care au nevoie." Picioarele pecetluite sunt chemate pe drumul lui Hristos, nu pe drumul care duce departe de El.
De ce tocmai simțurile? Întrebarea e legitimă. De ce nu pecetluiește Duhul Sfânt doar sufletul, „în general"? De ce insistă pe ochi, urechi, gură, mâini, picioare?
Pentru că, după cădere, tocmai prin simțuri intră cel mai des ispitele. Eva „a văzut că pomul era bun de mâncare și plăcut ochilor" (Facerea 3, 6) — ispita a intrat prin ochi. Urechile se pot obișnui cu bârfa, gura cu minciuna, mâinile cu furatul, picioarele cu drumuri greșite.
Mirungerea pecetluiește exact „ușile" prin care altfel ar intra întunericul. E ca o armură de lumină pusă pe simțurile tale. Nu te face robot — libertatea rămâne intactă. Dar, din clipa aceea, nu mai ești singur în lupta cu imaginile, cu sunetele, cu drumurile vieții.
„Pecetea nu se șterge" Poate că, privind la tine adult, te doară că simțurile tale nu trăiesc mereu după pecetea de la Botez. Te uiți la ce nu trebuie, asculți ce nu folosește, mâinile obosesc mai repede pentru telefon decât pentru milostenie.
Dar vestea bună — și poate cea mai importantă din tot acest text — e aceasta: pecetea nu se șterge. „Mădularele primesc pecetea nemuririi, pecetea darului nestricăciunii, pecetea vieții veșnice." Chiar dacă o murdărim prin păcat, prin pocăință și Spovedanie ea poate fi redescoperită, curățată, reactivată în viața noastră.
De aceea Spovedania nu e doar „o declarație de vinovăție." E momentul în care te întorci la pecetea pe care ai primit-o la Botez și spui: „Doamne, eu m-am murdărit. Dar pecetea Ta e mai tare decât murdăria mea." Și Dumnezeu, de fiecare dată, răspunde.
Ce poți face concret Nu ți se cere să „reactivezi" Mirungerea printr-un gest magic. Ți se cere ceva mult mai simplu și mai real:
Când simți că ochii te trag spre ce nu trebuie, amintește-ți: „Ochii mei au fost pecetluiți pentru lumină."
Când gura ta e gata de bârfă sau de cuvânt tăios, amintește-ți: „Gura mea a fost pecetluită pentru binecuvântare."
Când mâinile obosesc doar pentru lucruri deșarte, amintește-ți: „Mâinile mele au fost pecetluite pentru bine."
Și când nu mai ai putere pentru nimic din toate astea, spune doar atât: „Doamne, Tu m-ai pecetluit. Eu m-am murdărit. Curăță-mă și mă ține."
Mirungerea nu e un moment care s-a terminat la câteva ore de la naștere. E o pecete care lucrează în tine toată viața — dacă o lași.
Tu ți-ai dat vreodată seama că Dumnezeu ți-a pecetluit fiecare simț — ochii, urechile, gura, mâinile, picioarele — ca pe niște uși ale sufletului tău?