Nu ți-ai auzit numele când a citit preotul? Tot ai fost pomenit
Când nu îți auzi numele la biserică, asta nu înseamnă că nu ai fost pomenit, pentru că adevărata lucrare cu pomelnicele se face la Proscomidie și în Potir, nu doar la microfon. Pomelnicele pentru Liturghie îi cuprind pe cei botezați ortodocși, iar pentru cei dragi neortodocși rămâne rugăciunea personală, spusă acasă, în taină.
Există o durere ascunsă pe care puțini o spun cu voce tare. Oameni care ies tulburați de la Liturghie doar pentru că nu și-au auzit numele. Au adus pomelnic, au scris cu grijă pentru soț, pentru copii, pentru cei bolnavi sau adormiți, și totuși, când preotul a început să citească, unele nume nu s-au auzit deloc. În suflet se aprinde atunci un gând greu: „Poate ne-a sărit. Poate nu contăm.”
Pentru unii, lovitura e și mai adâncă. Poate e vorba de cineva drag plecat departe, de un om cu care nu mai e pace, de cineva pe care îl mai poți ajuta doar prin rugăciune. Iar când nu auzi numele la slujbă, apare întrebarea dureroasă: „Dacă nici aici nu este primit… atunci unde?”
Dar drumul unui pomelnic nu începe când se aud numele în biserică. Pentru a înțelege ce se întâmplă cu adevărat, trebuie să ne întoarcem puțin înainte de clipa în care preotul rostește: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh…”.
În timp ce oamenii aprind lumânări, își caută loc în biserică sau încă mai vin din grabă de acasă, în altar s-a petrecut deja o lucrare tainică: Proscomidia. Acolo, într-un colț ascuns privirilor, preotul pregătește prescura și vinul pentru Sfânta Liturghie. Din prescură taie, mai întâi, Agnețul – partea care va deveni, la momentul potrivit, Trupul lui Hristos. Apoi începe să scoată părticele mici de pâine, miride, pentru Maica Domnului, pentru sfinți și pentru oameni vii și adormiți, ale căror nume au fost aduse pe pomelnice.
De aceea, Biserica îndeamnă ca pomelnicele să fie duse, pe cât se poate, înainte de începerea Sfintei Liturghii. Atunci, la Proscomidie, sunt citite numele de pe ele și pentru fiecare se scoate o miridă. Dacă pomelnicul ajunge abia după ce a început Liturghia, preotul îl va primi cu dragoste, dar nu întotdeauna mai poate opri slujba ca să reia Proscomidia; de multe ori îl va pomeni la slujbele următoare sau la alte rugăciuni. Nu este nepăsare, ci rânduială: Proscomidia se face o singură dată, la început.
Imaginea de pe Sfântul Disc este cutremurătoare, dacă ne oprim o clipă s-o gândim. În centru, Agnețul – Hristos. În jurul Lui, într-un anumit așezământ, miridele pentru Maica Domnului, pentru sfinți, pentru arhierei, pentru vii și pentru cei adormiți. Pe Disc nu stau doar „bucățele de pâine”, ci vieți de oameni. Vii și morți, apropiați și dușmani, bolnavi și sănătoși, toți strânși în jurul Mântuitorului.
Abia după ce această lume mică, așezată pe Disc, este pregătită, preotul iese și, în fața noastră, începe Liturghia pe care o vedem. Noi auzim ecteniile, cântările, numele citite la strană sau în anumite momente. Dar lucrarea cea mai adâncă cu pomelnicele s-a făcut deja, în tăcere, atunci când a fost scoasă fiecare miridă pentru fiecare nume.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, după ce credincioșii s-au împărtășit, preotul ia toate aceste părticele de pe Disc și le lasă să cadă în Sfântul Potir, în Sângele Domnului. În acel moment se rostește rugăciunea ca Dumnezeu să spele păcatele celor pentru care s-au scos miridele, cu Cinstitul Său Sânge. Asta înseamnă că numele puse de tine pe o bucățică de hârtie ajung, într-un fel pe care nu-l putem cuprinde cu mintea, în „baia” Sângelui dumnezeiesc. Chiar dacă urechile tale nu le-au auzit niciodată rostite tare.
Citirea numelor cu voce în biserică are rostul ei. Întărește credința celui de față, îl ajută să simtă că nu e singur, că Biserica îl poartă în rugăciune. Îți adună mintea și te trezește din împrăștiere. Dar puterea pomenirii nu stă în volumul vocii, nici în microfon. Stă în Jertfa care se aduce pe altar și în dragostea cu care sunt aduse numele în fața lui Dumnezeu.
Sfânta Scriptură spune limpede că „Domnul nu se uită la fața omului”, ci la inimă. El nu iubește mai mult pe cel al cărui nume se aude clar, și mai puțin pe cel al cărui nume rămâne doar scris pe hârtie și pus pe Disc. Poate preotul obosește, poate scapă un rând, poate nu pronunță bine un nume mai greu. Dar Hristos nu scapă pe nimeni atunci când cineva îl încredințează Lui cu credință.
Este important să știm și cine poate fi trecut pe un pomelnic pentru Sfânta Liturghie. Rânduiala Bisericii Ortodoxe este limpede: la pomelnicele pentru Liturghie se trec cei botezați ortodocși – vii sau adormiți. Biserica se roagă în chip deplin, prin miride și Potir, pentru fiii ei care au intrat prin Botez în Trupul lui Hristos.
Dar ce facem cu cei dragi ai noștri care nu sunt ortodocși? Soți, copii, prieteni, oameni de altă credință sau fără credință? Inima nu este oprită să se roage pentru ei. Nu îi trecem în listele de la Sfântul Altar, dar putem, acasă, în cămara noastră lăuntrică, să-i pomenim pe nume în rugăciune simplă: „Doamne, ai grijă de el, luminează-l, miluiește-l după bunătatea Ta.” Dumnezeu nu este legat de neputința noastră de a înțelege cum lucrează. El știe să găsească drum spre fiecare suflet, la timpul Lui.
Rămâne totuși rană aceea: cum să mai privești un pomelnic, după ce ai aflat toate astea? Poate până acum îl vedeai doar ca pe o hârtie, ca pe o „taxă”, ca pe o formalitate. Sau, dimpotrivă, îți puneai toată nădejdea doar în clipa în care ți se strigă numele. Dar, dacă te oprești o clipă și vezi, cu ochii inimii, drumul lui – de la mâna ta, la Proscomidie, pe Disc, în Potir – începi să înțelegi că acolo se întâmplă ceva mult mai mare decât un simplu „a fi sau a nu fi citit”.
Data viitoare când ții în mână un pomelnic și îți tremură puțin scrisul, nu-ți pune nădejdea doar în faptul că vei auzi sau nu acel nume la strană. Poți spune încet, în clipa în care îl întinzi:
„Doamne, primește-i Tu pe toți cei pe care i-am scris aici, chiar dacă eu nu le voi auzi numele. Tu nu uiți pe nimeni. Pomenește, Doamne, pe cei pe care îi iubesc și pe cei pe care abia învăț să-i iert.”
Și apoi lasă ca liniștea dintre Proscomidie și Potir să lucreze mai mult decât orice cuvânt auzit sau neauzit de urechile tale.